Forță și feminitate

Săptămânile trecute mi-am instalat Windows 10. După nici două zile de utilizare am înțeles cauzele nenumăratelor glumițe anxioase privind ultimul sistem de operare Microsoft (de exemplu, pamfletul celor de la Timesnewroman.ro), așa că am zis să caut un wallpaper din care să mă alimentez cu stoicism dacă tot pierd ore în șir holbându-mă la monitor. Astfel mi-a ieșit în cale o imagine interesantă (parte din ea însoțește articolul de față; versiunea originală poate fi găsită aici) nu doar din punct de vedere estetic, ci și prin prisma textului explicativ postat de către autorul acesteia: ”In Sailor Moon S, Sailor Saturn appears in times of greatest chaos in order to destroy the world because the evil threatening it is so great there is no other way to remove it from the universe. With the current wave of meaningless destruction enveloping the world, all I could think of was an image of Saturn getting ready to bring down her silence glaive and end the madness here permanently. I was so overwhelmed by the dire feelings surrounding a nation eager for vengeance, a war with seemingly infinite bounds and duration, and a growing sense of dread over the chaos erupting all over the planet that I had to put the vision into pixels. I think it sums up the post 9-11 world quite well.”

Datorită ei, pentru câteva clipe, n-a mai contat chinul tehnologic. A ei, a domnisoarei care aduce Apocalipsa acolo unde e cazul, și a stării de spirit moderno-ideatică. Iar în spatele privitului răsunau piesele lui Takanashi.

Dincolo de modelul personajelor desenate ce substituie versurile, feminitatea transpusă în metalul său se bazează pe instrumente orchestrale, în special vioară, violoncel, pian, flaut, tradiționale asiatice și soprane/mezzosoprane (coruri, prim-soliste). Acestea augmentează cumva auricular îmbinarea dintre forța și frumusețea eroinelor. Produsul final reușește astfel să se încadreze în visele de tip Noica, miraj fără de care viața ar fi mai tristă. Cel puțin a mea.

Pentru că tot am subliniat stările de spirit ca principal merit (las alte concluzii în seama Iosif Savaiștilor), trebuie să mai remarc un aspect care mi se pare interesant, anume existența lor în condiții temporal reduse. Piesele niponului, fiind soundtrack-uri, rar depășesc 3 minute (variantele de CD). Deci, concizia, nu îndepărtează automat trăirea intensă. Mai adaug o excepție de la regulă pe linia Black Sabbath – Paranoid și Judas Priest – Breaking the Law.

Raportându-mă doar la dimensiunea femeiesc și simfonic metal, cred că Takanashi contribuie semnificativ la amplificarea calitativă a ideilor artistice accentuate în Europa (cu precădere în Olanda și Scandinavia). Realizările sale sunt cu atât mai lăudabile cu cât au puțină libertate de mișcare, ele construindu-se după chipul și asemănarea stabilită anterior de scenariști, scriitori sau graficieni.


”Nu-i putea înțelege pe acei colegi care în loc să se ocupe de fete se ocupau de jidani” (Marin Preda – Cel mai iubit dintre pământeni)


Alte exemple:

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s