Pentru alții

Producția Yu Yu Hakusho a reprezentat pentru ce-a de-a 9-a artă cam ce-a reprezentat J.R.R. Tolkien pentru literatura fantasy sau Black Sabbath pentru hard rock/heavy metal. Inițiatoare, (re)inventatoare, futuristă, transgresând atât abordarea clasică de bandă desenată, cât și parcimonia unor Dragon Ball sau Saint Seiya, concepția lui Yoshihiro Togashi a arătat că experiențele genuin psihologice și filosofice pot fi foarte bine implementate într-un meșteșug cu caracter aparent purist; departe de a fi ireproșabile, tezele ontologice YYH diferă doar la nivel formal de operele greu perisabile ale omenirii.

Tărâmul pe care joacă ansamblul Yu Yu Hakusho este cel al sugestiei, nu al stridenței, având ca punct de sprijin o valoare morală fundamentală: escaladarea obstacolelor, chiar a barierelor tari, din dragoste pentru alții. Altfel spus, atunci când personajele principale luptă la 120% din potențialul lor, deci când își depășesc condiția, o fac numai și numai prin ce am putea numi materializarea empatiei. Teoria alocentrismului în animeuri (suferința altora prioritizată propriei dureri), exprimată serios, matur, dur, răvășitor, profund, așa cum se întâmplă în realizarea discutată, avea să fie exploatată și dezvoltată în mii de alte producții. Și de aici avangardismul marcant.

Referința la termenul ”ansamblu” n-a luat în calcul doar partea de manga/anime, ci și muzica. Pentru că și în acest domeniu YYH a mizat puțin mai mult decât o făcuseră predecesorii (mă refer în special la trupa Make-UP și ale sale albume heavy metal compuse pe marginea animeului Saint Seiya). Mai exact, actorii care interpretează personajele au lansat în 1999 câteva discuri colective, cu bază rock, ce acompaniază sonic, dintr-o perspectivă originală, diferită de cutuma intro-outro (coperta), personalitatea eroilor, clivajul circumstanțial, aventurile, dramele etc. Unele compoziții sunt mai reușite decât altele, însă toate degajă spiritul poveștii. Printre favoritele mele se numără Dark Side Stories, interpretată de Nakahara Shigeru & Hiyama Nobuyuki (vocile eroilor Yoko Kurama și Hiei), o melodie în regim gothic ce dă de pământ cu jumătate din discografiile Sisters of Mercy/Billy Idol, și Koori no Naifu wo Daite cu Megumi Ogata în prim-plan (Kurama), un fel de Judas Priest – Blood Red Skies part II.

Ca registru intim: anul 2006 a fost unul foarte dificil pentru mine. Mă despărțisem de prietena-cu-telefonul-la-lună (o mai și iubeam), mama își rupsese piciorul, Rapid pierduse sfertul de finală Europa League tocmai împotriva Stelei. Mai mult, fusesem nevoit să mă angajez cu normă întreagă(iar), chestie care, la vârsta aia, mi-a încetinit parcursul normal școlar. Și cum amici oha (mizantropia grup), aveam nevoie de un întăritor, de ceva din care să-mi trag vigoarea, speranța. Silmarillion îl întorsesem pe toate fețele (ajunsesem să memorez papagalicește Povestea lui Beren și Luthien), Children of the Grave nu mă mai motiva ca la 15 ani, Harap Alb era prea letargic. Așa am ajuns să-l cunosc pe golanul-chiulangiu Yusuke Urameshi, derbedeul care întâi moare ca să salveze viața unui copil, pentru ca mai apoi, împreună cu prietenii lui, să salveze lumea: momentul ăla când alungi din neocortex tipologia sinucigașului.

Yu Yu Hakusho împlinește anul acesta 25 de ani, prilej cu care studioul Pierrot a hotărât scrierea de noi materiale video. Ele vor fi disponibile, sub forma unui blu-ray box, începând cu 26 octombrie.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s