Helloween – Giants

Dacă până acum n-ați jucat Clash Royale, nici să n-o faceți! Este cel mai addictive mobile phone game (de strategie). Am aflat asta pentru că, da, spre indignarea lui Alexandru Mamina, comit zilnic sacrilegiul, în metrou sau în autobuz (ba chiar și acasă; inadmisibil!), de a mă ”concentra la ecranul telefonului mobil, adâncit într-un univers artificial de filme și jocuri video”. Bine măcar că nu-s și hipster/protestatar/facebook-ist/corporatist. 0-40… pe serviciul meu, evident.

În Clash Royale, unele dintre winning conditions, adică unitățile specializate doar pe damage, sunt Giant și Royal Giant. Primul merge ca tâmpul (”teleghidat”, după cum ar zice Mamina), trăsătură (intelectuală) ce i se poate citi și pe zâmbetul din imagine, spre fortăreața adversă cu scopul de a o dărâma bare-handed, acțiune specifică oricărui insurecțional neaoș (de-aia zic s-o lăsăm mai moale cu ”eroii din fața taburilor”), cel de-al doilea are aceeași legănare prostănacă, doar că pixelul în plus, coroborat cu pușcociul ce-l poartă pe brațe, îl fac să se oprească la mijlocul tablei de sah și să tragă de la distanță în cetatea dușmană.

În era Helloween cu Michael Kiske frontman există o piesă ieșită din tiparele grupului, distinctă atât prin natura mesajului, inversă adolescentismului-umoristic tipic Dovlecilor (tâmp a se citi aici fie în cheia vârstei muzicienilor, fie ca autopamflet extrem) sau ostentației melodramatice prezentă în balade, cât și la nivel de sound: Giants. Constituentă Chameleon, album despre care se afirmă că… e varză, că ar ocupa ultimul loc în clasamentul reușitelor formației (inclusiv chitaristul Michael Weikath și-a declarat nemulțumirea cu privire la acest disc; mulți ascultători, de asemenea – pe metal-archives.com este laterna roșie), melodia conține un grad afectiv vocal, o abisală reverberație A5 și o tângurie dumnezeiască unice în epoca Kiske. Iar impozantele solo-uri de chitară nu fac altceva decât să ajute tranziția de la satiră (de bună factură, nu-i vorbă; și miștocăreala emfaticului Mamina are calitate) la seriozitate. Mult subevaluată, Giants merita o soartă mai bună. Temeinicia merită în general o soartă mai bună.

Chameleon nu e un album prost. Cred că dificultatea asimilării lui vine doar din picătura experimentală, formația mizând cu obstinație pe un anumit stil muzical, pre și post Michael Kiske, definitoriu; 13-14 albume propun, mai mult sau mai puțin, o direcție bine conturată. În schimb, materialul cu artwork decupat (poate voluntar) din Marșul Diversității oferă sonorități country, symphony, jazz, glam, hard rock sau pop, având extrem de puține faze metal, deci contrare majorității producțiilor trupei născute în Hamburg.

P.S.: ”Univers artificial de filme”? Dumnealui oare vorbește serios?

Strong and invincible
They know every rule
Seems inconceivable
Anything they do
They made us their slaves
We weren’t unified
Ever since we paid
For selling our lives

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s