Kamelot, Epica, The Black Halo… Goethe!

Un număr semnificativ de trupe s-au inspirat din scrierile lui Goethe. Chiar acum 10 minute, dorind să mă documentez mai bine, am căutat o listă în sensul ăsta. E prea lungă și oricum probabil e incompletă; posibil să fie titulaturi staționate la nivel local, precum Compactul nostru (Regele Ielelor/Jocul Ielelor), de care n-au auzit indexiștii prioritizați pe Google. Însă sunt sigur că nu multe producții muzicale, faimoase ori din underground, covalente cu operele poetului german, se ridică la nivelul albumelor conceptuale ce poartă semnătura Kamelot.

Epica și The Black Halo au fost deja disecate chirurgical. Analize peste analize, recenzii peste recenzii, cronici peste cronici. Și e normal să fie așa. Vorbim despre o capodoperă symphonic power/progressive. E suficient să ne amintim de unde s-a inspirat trupa Epica la botez și avem măsura valorii muzicale oferite de Roy Khan (voce), Thomas Youngblood (chitară), Glenn Barry (bass), Casey Grillo (tobe) plus ceata de invitați unul și unul, din care îi menționez doar pe The Rodenberg Symphony Orchestra, Shagrath, Sascha Paeth, Luca Turilli, Miro, Amanda Somerville, Jens Johansson și, bineînțeles, Simone Simons.

Astfel, voi rezuma sub aspect personal, spunând că îmi displac total clasamentele în artă. De orice tip. Dar dacă cineva mi-ar pune pistolul la cap și m-ar obliga să alcătuiesc un top personal all-time, atunci discul Epica și jumătate din Black Halo ar fi incluse în primele 10 poziții. Și dacă cineva mi-ar cere să explic de ce, aș spune simplu: pentru că albumele astea nu sunt (pe fond) cu mult inferioare dramei literare (poem? tragedie? filosofie?) Faust.

Astăzi se împlinesc 269 de ani de la nașterea lui Johann Wolfgang von Goethe.

Notă: Mi-a fost foarte greu să desprind câteva piese din această clasică abordare incipit-final. Totalitatea face diferența, fiind, după cum subliniam mai sus, material conceptual. Totuși:

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s