Beyond the Black – Heart of the Hurricane

Astăzi apare în magazine noul album Beyond the Black, intitulat Heart of the Hurricane. Este cel de-al treilea material venit dinspre titulatura germană.

Așteptam produsul ăsta cu relativ interes. Capacitatea tinerei soliste vocale, Jennifer Haben, de a transmite multă emoție, dovedită pe discul precedent (Lost in Forever) și certificată de prezența ei, în calitate de invitat, pe ultimul album Kamelot (conceput tocmai în ideea frisoanelor afective), m-a făcut să pun un memento pe data de 31 august. După primele audiții și documentări mă încearcă sentimente contradictorii.

Pe de-o parte, s-a confirmat faptul că Haben suferă de sine și că aveau dreptate cronicile trecutului care catalogau BtB drept ”o trupă de plastic” (ex: Klauseba într-o recenzie metal-archives.com). Pe proaspătul digipak găsim, iar, alți instrumentiști. Afirmația vocalistei după despărțirea (cu scandal!) de primii colegi, conform căreia ”Beyond the Black este copilul meu și doar al meu”, se vrea a fi ascunsă sub preș. Cu alte cuvinte, ne confruntăm cu o strategie de marketing care ne ia de proști. Adică, vezi Doamne, schimbarea modificării e voluntară: pe fiecare album alți muzicieni alături de Jennifer; ce s-a întâmplat post Songs of Love and Death (primul disc) n-are legătură cu nevroza îngerașului din Sankt Wendel, totul e planificat! Doar că interviurile cu foștii membri spun altceva. Și de parcă asta n-ar fi fost suficient, însăși denumirea albumului, combinată cu noua poză de promovare, în care Jennifer stă ca o zeiță pe tron în fața lacheilor, îmi provoacă ușor disconfort. Heart of the Hurricane putea la fel de bine să se numească Buricul Pământului. Sau, mai limpede, și-cele-mai-frumoase-fete-se-bășesc-și-se-cacă.

Pe de altă parte, judecând muzica în sine, Heart of the Hurricane alternează între ”sângele apă nu se face”, defect profesional căpătat de Jennifer în urma copilăriei și adolescenței pe care le-a petrecut la Disney Channel (azi e un fel de Miley Cyrus metalizată), construcția multor piese fiind simplistă (comercială), visele cântăreței de a-i călca pe urme lui Amy Lee, contaminarea cu Evanescence manifestându-se încă și mai vădit față de Lost in Forever (se pierde astfel tocmai calitatea ce-a recomandat-o pentru împărțirea scenei Rock Meets Classic, la nici 19 ani, cu legendele Dee Snider, Michael Kiske sau Joe Lynn Turner), și câteva momente șarmante, flamboaiante, chiar bune.

Minimalism și diversitate în același timp. Melodii relativ scurte, felurite arhitectural. Însă varietatea în cazul de față înseamnă mascarea lacunelor artistice (micile excepții confirmă regula). Beyond the Black nu se pricepe deloc la ascunsul mizeriei sub preș.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s