King Diamond – The Candle

De mulți ani îmi propun următorul experiment: să ascult King Diamond la lumina lumânării. Ideea arlechinadei atrabilare mi-a venit prin liceu, când, într-o noapte alături de Numele Trandafirului, niște Dorei m-au lăsat fără curent electric, dându-mi astfel prilejul să creez practic atmosfera sumbră din romanul lui Umberto Eco.

Cadrul priveghi-ridicol nu mi-a relevat dacă micuțele străluciri îl ajutau, într-un anumit mod metafizic, pe filosoful-călugăr Guglielmo da Baskerville să contureze silogisme în bezna mănăstirilor medievale, dar măcar (mi-)a întins asociaționismele (presupunând că psihologia e o știință, ceea ce…): oare The Candle, prima piesa imprimată de titulatura King Diamond (albumul Fatal Portrait), are capacitatea, în condiții așa cum avea să spună Cristian Tudor Popescu vorbind despre filme, de a tresări (n.p.: ”și”) stomacul?

Încă nu știu; din fericire (sau din păcate), furnizorii de electricitate s-au stabilizat constant, defecțiunile majore fiind foarte rare. Dar poate peste aproximativ o lună, mai exact pe 25 ianuarie, dată ce programează lansarea unui DVD marca Petersen, nevasta & compania (cică în cursul anului curent, după o pauză de peste un deceniu, apare și mult așteptatul nou disc de studio), voi umbla la panoul electric ca să aflu dacă portretul lui Molly chiar vorbește.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s