Sabaton – Fields of Verdun

Nu e de mirare că destui tineri (din toate colțurile lumii) s-au hotărât să urmeze cursurile unei facultăți de istorie în urma audiției grupului Sabaton. Lizibilitatea muzicii acestei titulaturi suedeze, concepută formal ca o afacere între teutoniada gewerblich de tip Rammstein, facilitatea extrasă din vârfurile NWOBHM, curentul euro-power melodios de nou mileniu și exaltarea palmaresului ABBA (poate subconștientă, explicabilă din punct de vedere geografic), a dus la o mare popularitate printre persoanele neexperimentate (nu și tâmpite). Astfel, înainte de orice, meritul muzicii produse de Joakim Broden & compania, întocmai precum cel al concetățenilor de la HammerFall, stă în deschiderea porților.

În urmă cu câțiva ani am asistat la o discuție (pe Facebook…) în care un mioritic get-beget – adică român atotștiutor prin excelență, fan Carach Angren din scutece, ba chiar înțelegător de Black Boned Angel dinainte să-l fete mă-sa – lua peste picior stilul accesibil Sabaton de a cânta despre războaiele mondiale pe ritmuri mai săltărețe, afirmând că asemenea sonorități sunt pentru copii, că lui îi ingheață venele epistemologice când pune urechile pe… și a numit nu știu ce sunete pe chitară care imitau agonia virginelor evreice violate de naziști: contrapartidă esteticamente.

Într-adevăr, pe măsură ce trec anii, admit că alegerea mea adolescentină de a purta pantaloni militari (vestimentație brand Sabaton) a fost oarecum blasfemică. Ca și giugulealea cu prima mare iubire pe fundal Primo Victoria ori Attero Dominatus (de fapt, era vorba de piesa Metal Machine, dar nu vreau să mă laud… de dragul textului). Însă, tot cu timpul, am ajuns să mă întreb dacă nu cumva băieții și fetele care au suferit atrocități inimaginabile în timpul celor două mari conflicte generale, puși azi față în față cu o pictură juvenilă euforică, nu ar zâmbi, dacă nu ar avea satisfacția că supliciul lor n-a fost totuși inutil.


Fields of Verdun este primul single de pe viitorul album Sabaton, intitulat The Great War (apare în magazine la mijlocul lunii iulie).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s